Chevrolet Camaro adus din SUA (40.000 KM în bord). Merită cumpărată o mașină cu daune – VIDEO

Autor: Adrian Somai 19 iul. 2023 Știri auto

Lansat în urmă cu aproape 50 de ani, Chevrolet Camaro s-a transformat de-a lungul vremurilor într-o adevărată legendă în rândul pasionaților auto de peste Ocean și nu numai. Din păcate însă, General Motors a anunțat la începutul acestui an că a luat decizia de a suspenda productia lui Camaro începând din anul 2024.

Cu toate astea, un exemplar Chevrolet Camaro a ajuns recent pe mâna lui Dan Babu de la Mașina Potrivită. Pentru cine nu îl cunoaște deja, Dan Babu este la această oră una dintre cele mai avizate voci din mediul online romănesc când vine vorba despre cumpărarea unei mașini la mâna a doua, jobul lui fiind acela de a verifica mașinile rulate și de a spune clienților dacă merită sau nu să facă o anume achiziție.

În clipul video postat pe canalul său de YouTube, Dan Babu ne prezintă un Camaro din 2019, cu aproximativ 40.000 de kilometri în bord. Este echipat din punct de vedere tehnic cu o unitate de motorizare cu capacitate de 2.0 litri, capabilă să dezvolte 275 de cai putere. Totodată, mașina este echipată cu o cutie de viteze automată cu opt rapoarte și beneficiază de aportul unui sistem de tracțiune spate.

Așa cum o descrie și Dan Babu, Camaro pe care îl avem în fața ochilor este o mașină care arată bine, care prinde bine la tineri și care poate fi considerată un concurent pentru Ford Mustang. Bineînțeles, mașina este adusă de peste Ocean, modelul Camaro nefiind vândut în țara noastră.

Merită cumpărată o mașină adusă din Statele Unite cu daune?

Încă de la bun început, trebuie știut faptul că mașina are tot felul de îmbunătățiri și de reparații, cel care vinde mașina vorbind deschis despre toate acestea. Mașina a trecut printr-un accident, în urma căruia i-au fost înlocuite aripa stângă, ușa stângă față, ușa dreaptă față, airbag-urile și centurile de siguranță. De asemenea, actualul proprietar i-a adăugat un nou set de scaune cu tapițerie din piele, originale de la General Motors.

Prețul acestui Chevrolet Camaro este de 28.000 de euro. Ținând cont de toate detaliile expuse în rândurile anterioare, nu mai poate fi pusă decât o singură întrebare: merită atâția bani o mașină adusă tocmai de peste Ocean și care a și trecut prin câteva reparații?

VIDEO:


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Captura video YouTube @Masina Potrivita


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide